marți, 6 februarie 2018

Melci cu nuca insiropati cu lapte

Am folosit:
20g drojdie
600g faina
2 oua
250ml lapte cald
150g zahar + 2 linguri
vanilie
coaja rasa de lamaie
100g unt moale
200g nuca
100g stafide inmuiate in rom
300ml lapte indulcit dupa gust
1 galbenus pt uns

Am dizolvat drojdia in putin lapte caldut, am adaugat o lingura faina si putin zahar si am lasat la crescut 15 minute, apoi am adaugat galbenusurile, restul de zahar si faina, aromele, la sfarsit untul. Am framantat un aluat moale pe care l-am lasat 30 minute sa se odihneasca.
Separat am batut albusurie spuma cu 2 linguri de zahar, am adaugat nuca macinata si stafidele, am amestecat usor.
Am intins o foaie de aluat pe masa unsa cu ulei, am pus umplutura si am rulat.


Am taiat melcii cu un cutit si i-am pus in tava pe hartie de copt. Am lasat tava in loc cald inca 20 minute, am uns melcii cu galbenus, apoi i-am bagat in cuptorul incalzit la 180 grade, timp de 25 minute.


Pana s-au copt melcii am incalzit laptele, am adaugat o lingura de zahar si vanilie.
Dupa ce s-au copt melcii i-am bagat pe rand cateva secunde in laptele cald, apoi i-am pus din nou in tava si i-am lasat la racit.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu